În acest moment are loc un nou protest în Capitală. Zeci de pensionari din domeniul siderurgic au ieșit pentru a-și striga nemulțumirile după recalcularea pensiilor.  

Zeci de persoane care au venit, miercuri, în Capitală să își exprime nemulțumirile. La protest participă oameni de la Galați, Sălaj, Călărași, Hunedoara, zona Buzăului. 

“Practic e o pichetare a uneia dintre federații, care e profund afectată de noua Lege a pensiilor. E din domeniul metalurgiei, deci oameni care au lucrat în condiții de muncă speciale și deosebite, și care nu înțeleg de ce trebuie să devină asistați sociali conform noului mecanism; oameni la care înteprinderile tocmai le-au reținut din salariu – să nu aibă o creștere deosebită – ca să se poată plăti contribuția suplimentară pe care angajatorii au plătit-o pentru locurile de muncă deosebite și speciale. 

Astăzi constatăm că ei sunt pe picior de egalitate cu orice persoană care a lucrat într-un birou, ceea ce este o injustiție socială inacceptabilă. 

Noi sperăm ca guvernanții, dar mai ales politicienii din cadrul Parlamentului – indiferent de coloratura politică -, să înțeleagă problema și să facă o modificare la lege care să corecteze aberațiile respective”, a declarat pentru Realitatea PLUS sindicalistul Bogdan Hossu

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here