Poliţiştii mehedințeni au pus, miercuri, în executare opt mandate de percheziţie, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Totodată, au fost puse în executare două mandate de aducere, doi bărbaţi de 20, respectiv 45 de ani fiind reţinuţi pentru 24 de ore şi urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin cu propunere de arestare preventivă.
“Din cercetări a reieşit că, în luna septembrie a anului 2023, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie în locuinţa unei persoane vătămate, unde ar fi dizlocat mai multe plăci ceramice ale podelei, sub care se afla un locaş special amenajat în vederea depozitării de valori şi ar fi sustras sume de bani, valută şi bijuterii, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 140.000 de euro”, informează Poliția Română.
De asemenea, tot miercuri, în baza cererii de asistenţă judiciară internaţională în materie penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta- Turnu Severin, având ca obiect efectuarea unor percheziţii domiciliare pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi audierea unor persoane care au dobândit calitatea de suspecţi, (aceştia aflându-se pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii), trei poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – I.P.J. Mehedinţi şi Biroului de Investigaţii Criminale -Poliţia Municipiului Drobeta-Turnu Severin, au participat la efectuarea a trei percheziţii domiciliare în localităţile Preston şi Bolton.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Biroului de Analiză a Informaţiilor Mehedinţi şi de sprijinul luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale Mehedinţi, Gorj şi Prahova.
Cercetările sunt continuate, sub îndrumarea şi supravegherea prim procurorului adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.