Perturbarea exporturilor ruseşti de petrol s-a intensificat miercuri, mai multe ţări şi companii refuzând să importe şi să transporte ţiţei rusesc şi cel puţin 10 tancuri petroliere nereuşind să găsească cumpărători, ceea ce a dus la creşterea preţurilor ţiţeiului şi gazelor naturale, transmite Reuters. Preţul petrolului Brent a atins miercuri 112 dolari pe baril, un nou maxim atins din 2014, chiar dacă mai multe state dezvoltate au anunţat că vor elibera 60 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice. Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus Rusiei sancţiuni dure pentru invadarea Ucrainei, dar până acum s-au abţinut de la măsuri directe asupra exporturilor ruseşti de energie, după ce preţurile petrolului şi gazelor au urcat la maximele mai multor ani. Oficialii americani au transmis miercuri mesaje contradictorii, iar purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a spus că Washingtonul este ”foarte deschis” să impună sancţiuni, în timp ce un consilier de la Casa Albă a declarat că administraţia Biden nu a dorit să o facă. Autoritatea de reglementare bancară din China a declarat că ţara nu se va alătura sancţiunilor împotriva Rusiei. Cu toate acestea, mulţi cumpărători occidentali s-au abţinut deja să cumpere petrol rusesc, în timp ce aşteaptă clarificări privind sancţiunile. Drept urmare, exporturi ruseşti de petrol şi produse petriliere de aproximativ 7 milioane de barili pe zi şi exporturi ale Kazahstanului prin Rusia de 1,2 milioane de barili pe zi, în valoare totală de 8% din aprovizionarea globală, au fost perturbate în ultimele zile. Canada a declarat că va închide porturile pentru navele deţinute de ruşi, iar compania de tancuri petroliere Frontline a spus că este puţin probabil să transporte ţiţei rusesc. Una dintre cele mai importante companii petroliere ruse, Surgutneftegaz, nu a reuşit să găsească cumpărători pentru nouă tancuri cu 6,5 milioane de barili de ţiţei, au spus comercianţii. Proprietarii a două tancuri petrolierei, care trebuiau să încarce petrol rusesc şi kazah din Marea Neagră, au anulat transporturile, au spus comercianţii. Pe măsură ce perturbările exporturilor de petrol rusesc s-au extins, cumpărătorii au început să caute surse alternative pe o piaţă deja strânsă. Rafinăria indiană de stat Bharat Petroleum căuta petrol suplimentar din Orientul Mijlociu, iar compania poloneză de rafinare PKN Orlen) a comandat încă cinci tancuri petroliere din Marea Nordului de la Saudi Aramco). În interiorul Rusiei, rafinăria independentă Novoşahtinsk şi-a suspendat operaţiunile din cauza scăderii cererii de produse petroliere ruseşti. Exxon Mobil s-a alăturat companiilor petroliere BP şi Shell, anunţând că se retrage dini Rusia. Compania de trading Trafigura a declarat că va îngheţa investiţiile în Rusia şi îşi evaluează participaţie la proiectul Vostok Oil deţinut cu Rosneft. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].