Peste 16.000 de persoane au fost vaccinate în decurs de 48 de ore, la Maratonul Vaccinării de la Bucureşti, care se desfăşoară, până luni dimineaţă, la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională. “Maratonul Vaccinării Bucureşti: 16.066 persoane vaccinate în 48 de ore! Se poate!”, arată reprezentanţii CNCAV, într-o postare pe pagina pe Facebook. Maratonul Vaccinării se desfăşoară la Sala Palatului, unde au fost vaccinate 10.160 de persoane, şi la Biblioteca Naţională, unde au fost vaccinate 5.906 persoane. În total, sunt 50 de fluxuri de vaccinare, fiind implicaţi peste 1.200 de voluntari. În cadrul evenimentului se administrează vaccinul Comirnaty produs de Pfizer, fiind autorizat pentru toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani. Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, în parteneriat cu Colegiul Medicilor Bucureşti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – filiala Municipiului Bucureşti, Societatea Studenţilor la Medicină Bucureşti şi Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), şi al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].