41 de şcoli şi grădiniţe din Galaţi sunt afectate de inundaţii şi au activitatea oprită. În total, aproximativ 5.000 de elevi sunt înscriși în aceste instituții și sunt afectați de situația creată în urma inundațiilor devastatoare. 

Luni dimineață, ministrul Educației, Ligia Deca, a ajuns la şcoala de la Slobozia Conachi, unitate care nu a fost afectată de inundaţii şi care este folosită în prezent şi pentru a depozita o parte din ajutoarele care ajung în zonă. Aici sunt în total peste 300 de elevi şi preşcolari, dintre care circa 90 provin din locuinţe afectate. Pentru acești copii se pot organiza cursuri şi în sistem hibrid, desigur, dacă aceşti copii vor putea accesa laptopurile, tabletele sau alte dispozitive asemănătoare, potrivit Radio România Actualități.

Situaţii similare sunt şi în alte localităţi afectate, iar ministrul Deca a anunţat că acolo unde şcolile au fost afectate şi nu există alte soluţii de relocare, vor fi aduse construcţii modulare care să fie folosite pentru reluarea cursurilor.

Între timp, în teren a început evaluarea pagubelor de către comisiile înfiinţate la nivelul prefecturii Galați, dar continuă şi eforturile de curăţare a drumurilor şi caselor afectate. O persoană este în continuare căutată în urma inundaţiilor din localitatea Costache Negri. Bilanţul la această oră arată şase morţi şi circa 6.000 de gospodării afectate.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here