Cel puţin 158 de copii au fost ucişi şi peste 254 au fost răniţi în Ucraina de când ţara a fost invadată de Rusia, a anunţat biroul procurorului general ucrainean, potrivit The Guardian. Dintre victime, două au murit atunci când soldaţii ruşi au tras asupra maşinilor cu civili pe o şosea în Cernihiv, la 18 martie. Într-un mesaj postat pe Telegram, biroul procurorului general a precizat că bilanţul deceselor nu este unul exact, deoarece ostilităţile continuă, astfel că în locuri ca Mariupol nu se pot face mai multe cercetări. La Kiev, s-au înregistrat 75 de victime, 71 la Doneţk, 56 la Harkiv, 46 la Cernihiv şi câte 31 în Mikolaiv şi Luhansk. Oficialii nu au precizat dacă este vorba de morţi sau de răniţi. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].