Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu angajaţi ai Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale făcute la trei ansambluri rutiere, peste 59 de tone de deşeuri din material plastic, metal şi oţel, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, în ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din Giurgiu au controlat, pe sensul de intrare în ţară, trei automarfare, conduse de doi şoferi bulgari, în vârstă de 42, respectiv 52 de ani, şi un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din diferite materiale. Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Giurgiu din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că unul dintre automarfare transporta cantitatea de 24.360 de kilograme deşeuri din oţel, în cel de-al doilea se aflau 15.660 kilograme deşeuri din plastic, iar cel de-al treilea transporta cantitatea de 19.200 kilograme de deşeuri metalice. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a stabilit că acele trei transporturi erau încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinaţie diferite societăţi comerciale din România. Pentru întreaga încărcătură transportată, şoferii celor trei automarfare au prezentat documentaţii de notificare pentru circulaţia transfrontalieră care nu erau complete. În cauză, autorităţile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijloacele de transport rutiere. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].