Petrea: N-am făcut nimic astăzi. Dacă nu schimbăm ceva vom avea mari probleme

Tehnicianul echipei FCSB, Anton Petrea, a declarat duminică seară, după meciul cu Farul, scor 0-2, că formaţia sa va avea mari probleme dacă nu îşi va schimba exprimarea pe teren. “Un meci slab din partea noastră, pe care ar trebui să-l uităm cât mai repede. Din punct de vedere tehnico-tactic trebuie să tragem multe învăţăminte. Pe lângă faptul că am făcut greşeli defensive, pe faza de atac am exagerat cu foarte multe acţiuni individuale. O victorie meritată a celor de la Farul. Îi felicit. Trebuie să ne dea de gândit, pentru că dacă vom continua să jucăm aşa o să avem probleme şi pentru locul doi. Greşeala în lanţ de la golul primit nu ar fi trebuit să ne oprească din a juca fotbal. Evoluţia noastră a fost una modestă. Dacă nu schimbăm ceva în exprimarea noastră în teren vom avea mari probleme. N-am făcut nimic astăzi”, a spus Petrea la posturile care transmit Liga 1. Formaţia FCSB a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa Farul Constanţa, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii 1 Casa Pariurilor. Au marcat Betancor ’41 şi Ghiţă ’59.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here