Coreea de Nord l-a acuzat duminică pe preşedintele american Joe Biden că duce o politică ostilă şi a denunţat o diplomaţie americană “greşită”, ameninţând că ripostează, scrie AFP. Aceste declaraţii vine după ce Biden a afirmat, miercuri, în Congres că va folosi “diplomaţia ca o descurajare severă” pentru a limita ambiţiile nucleare a Phenianului. Vineri, Casa Albă a explicat că preşedintele american este favorabil unei apropieri diplomatice “realiste”. Negocierile dintre Statele Unite şi Nord s-au oprit după eşecul celui de-al doilea summit dintre Donald Trump şi Kim Jong Un la Hanoi, în 2019. De la învestirea sa, acum 100 de zile, Biden a rămas relativ discret în această privinţă. Ministerul nord-coreean al Afacerilor Externe a afirmat într-un comunicat difuzat duminică de agenţia KCNA că Joe Biden a comis o “mare gafă” prin poziţia sa “învechită” faţă de ţară. “Declaraţia sa reflectă clar intenţia de a urma o politică ostilă faţă de Republica Populară Democrată Coreeană aşa cum fac Statele Unite de mai mult de o jumătate de secol”, a declarat Kwon Jung Gun, un responsabil al ministerului nord-coreean al Afacerilor Externe. “Aşa-numita “diplomaţie” americană este un smen fals destinat să acopere actele lor ostile, şi descurajarea anunţată este pur şi simplu un mijloc de a face ameninţări nucleare către RPDC”, a adăugat el. “Acum că axa centrală a noii politici americană cu privire la RPDC este clară, suntem obligaţi să luăm măsurile care se impun”. Vineri, Casa Albă a reafirmat că obiectivul său a rămas “denuclearizarea completă a peninsulei coreene”. Politica americană va avea “o abordare calibrată, practică, deschisă către diplomaţie” cu Coreea de Nord, a spus vineri Jen Psaki, purtător de cuvânt al Casei Albe. “Vom continua să aplicăm sancţiuni, bineînţeles. Ne consultăm cu aliaţii şi partenerii noştri. Suntem pregătiţi să recurgem la o formă de diplomaţie, dacă ea conduce către denuclearizare”, a spus ea. Într-o declaraţie separată, publicată de KCNA, ministerul nord-coreean al Afacerilor Externe a acuzat Statele Unite că l-a insultat pe Kim Jong Un şi politica sa contra coronavirusului, referindu-se la un comunicat de presă din 28 aprilie al Departamentului de Stat. Purtătorul de cuvânt Ned Price a criticat încăşcări ale drepturilor Omului şi măsuri draconice luate de Coreea de Nord contra Covid-19, spunând că este “unul dintre cele mai represive şi totalitare state din lume”. “Problema drepturilor Omului evocată de SUA este o manevră politică menită să distrugă ideologia şi sistemul social al RPDC”, a indicat ministerul nord-coreean. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].