Aglomerație mare în piețele din întreaga țară! Oamenii au început să cumpere legumele pe care vor să le pună la murat pentru sezonul rece. Fie că este vorba despre varză, gogonele sau morcovi, toate sunt zilele acestea la mare căutare. 

Prețurile mari îi forțează însă pe români să cumpere cantități mai mici decât în alți ani. De vină pentru scumpiri este seceta cruntă care a lovit țara în vara acestui an. 

Oamenii cumpără legume din piață pentru a pune murături

„Pentru iarnă, avem așa varza roșie, gogonele, hrean, sfeclă roșie, morcov, țelină. Dar cantități mici așa.”, spune o vânzătoare.

Pentru că prețurile sunt mult mai mari decât în anii trecuți, oamenii pun mai puține borcane cu murături.

„Pun, pun, dar așa mai puțin. De toate… câte un pic. Sunt mai scumpe, dar și oamenii muncesc. De la bătrâni ce-am învățat: cu oțet, cu sare, cu hrean…hreanul e tare scump!”, spun oamenii.

„Cam scumpe, dar luăm. Ce să facem, că n-avem ce face. Mai puține și așa când vedem noi că sunt un pic mai ieftine. Chiar și cu un leu pentru pensionari contează…”, a adăugat un alt cumpărător.

Cu cât s-au scumpit legumele pe care vor oamenii să le conserve

Producătorii spun că prețurile sunt justificate. Cheltuielile lor au fost mult mai mari din cauza secetei. Totuși, sunt dispuși să negocieze în cazul în care clienții vor să cumpere cantități însemnate.

„Apa non stop merge, picurare, folie neagră peste. Se poate face legumicultură, dar cu bani mai mulți. În funcție de cantitatea care o ia clientul se poate negocia.”, a declarat un producător.

Cei care vor să pună murături pentru iarnă trebuie să știe că un kilogram de roșii costă între 5 și 10 lei, iar castraveții peste 4 lei. Fructele de sezon, precum prunele și strugurii se vând cu 4, respectiv 5 lei. 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here