Portarul echipei Universitatea Craiova, Mirko Pigliacelli, a declarat sâmbătă seară, după câştigarea Supercupei României, că în momentul în care s-au încheiat cele 90 de minute ale meciului cu CFR Cluj el a ştiut că formaţia sa va obţine trofeul. “Stau aici de patru ani, mă simt şi puţin român. Când a fluierat minutul 90 deja ştiam că vom câştiga. . Prea simplu la penaltiuri”, a spus Pigliacelli. Întrebat ce a făcut în urmă cu o zi la antrenament atunci când s-au exersat penaltiurile, el a răspuns: “Nimic, m-am dus în vestiar. Pentru mine nu se antrenează penalti. E altceva su suporteri, cu presiune. N-ai cum să antrenezi penalti din partea portarului. M-am gândit acelaşi lucru cu Honved, am apărat trei. Am bătut şi eu o dată un penalti, m-am gândit la ceva şi am făcut altceva. Pentru mine când se execută penalti se schimbă orice”. CS Universitatea Craiova, câştigătoarea Cupei României, a câştigat în premieră Supercupa României, după ce a învins, sâmbătă, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-2, după loviturile de departajare pe CFR Cluj, campioana Ligii I. La finalul celor 90 de minute, când scorul a fost 0-0, nu s-au mai disputat prelungiri, trecându-se direct la loviturile de departajare. La loviturile de departajare au marcat: J. Rodriguez, Costache / Gustavo, Găman, Cicâldău, Markovici. Au ratat: Păun, Omrani (a apărat Pigliacelli de fiecare dată). Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].