Planta considerată sfântă și folosită în ritualurile religioase. Ce beneficii nebănuite are, de fapt și despre ce este vorba. 

Busuiocul este o plantă foarte cunoscută și prețuită de poporul român, care îl consideră o plantă aducătoare de noroc. Pe lângă întrebuințările sale cunoscute în tradițiile populare, are și o serie de beneficii pentru sănătate. Astfel că, fitoterapeuții și medicina tradițională îl recomandă ca adjuvant în numeroase afecțiuni.

Busuiocul, planta binecuvântată pentru sănătate

Există peste 150 de specii cultivate pe întregul mapamond. Denumirea sa științifică este “Ocimum basilicum”, nume ce derivă dintr-un cuvânt de origine greacă și înseamnă “regesc” sau “planta regală”, scrie fitoterapeutul Rosemary Gladstar, în cartea sa Plante medicinale-ghid esențial.

Topul alimentelor care întârzie îmbătrânirea. Ce alte beneficii au și de ce este necesar să le introduci în alimentația ta

Busuiocul proaspăt acționează asupra sistemului digestiv și nervos și este foarte eficient în cazul crampelor stomacale. Busuiocul previne flatulența și calmează starea de greață.

De asemenea, este o plantă ușor sedativă ajutând în cazul iritabilității nervoase, fiind benefică în cazul oboselii, a depresiei, anxietății, dar și în caz de insomnie, scrie sursa precizată.

Planta supranumită “energia verde”. Se cultivă și în ghivece și nu ar trebui să-ți lipsească din casă

Busuiocul are proprietăți antibacteriene și poate fi folosit sub formă de cataplasmă în caz de înțepături de insecte.

Se folosește sub formă de infuzie, 1 sau 2 lingurițe de frunze proaspete sau uscate la o cană cu apă și are efecte calmante, fiind indicat în stările de agitație, neliniște, anxietate, depresii, oboseală, insomnii și dureri de cap.

Planta de apartament care purifică aerul din locuință. Împiedica formarea mucegaiului si absoarbe umiditatea

Poate fi utilizat și sub formă de gargară, dacă suferiți de candidoze bucale. De asemenea, ceaiul de busuioc stimulează digestia și este antiseptic intestinal. Acțiunea sa diuretică ajută în cazul problemelor la rinichi. Și în cazul stărilor febrile se recomandă infuzia de busuioc, deoarece acesta scade febra.

De asemenea, uleiul volatil de busuioc este un bun calmant în cazul înțepăturilor de insecte. Trebuie doar aplicat local, pe locul înțepăturii.

Ceai de busuioc împotriva durerilor de cap și a stresului

Un ceai de busuioc te va ajuta să scapi repede de durerea de cap supărătoare și îți va calma sistemul nervos în situațiile stresante. Iată ce rețetă de ceai recomandă fitoterapeutul precizat anterior pentru a scăpa de durerea de cap:

1 parte frunze de busuioc;1 parte frunze de roiniță;1/4 mușețel/ sau lavandă.

Plante pe care trebuie să le ai în casă. Iată ce se întâmplă dacă le ții în locuința ta

Mod de preparare: 

Amestecați aceste plante și omogenizași-le bine. În cazul plantelor uscate folosiți o linguriță de plante, iar dacă le aveți proaspete folosiți două lingurițe de plante pentru a prepara ceaiul, și o cană cu apă. Turnați apa clocotită peste plante și lăsați la infuzat 10-15 minute.

Planta care ajută memoria. Este considerată planta minților lucide. O folosești și tu în bucătărie, dar sigur nu știai câte beneficii are pentru sănătate

Mod de utilizare:

Ceaiul trebuie băut călduț, la temperatura camerei. Durerile se vor atenua mai repede dacă veți ține picioarele în apă caldă. Se recomandă cât de caldă suportați. În apă puteți adăuga 1-2 picături de ulei de lavandă, scrie fitoterapeutul, în cartea sa.

 

sursa: Almanah Online

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here