Luna martie ne-a adus nu doar zile frumoase, cu temperaturi demne de o primăvară timpurie, ci și o energie nouă, pe care o putem direcționa în felurite chipuri. Nu este, deci, de mirare că tot mai mulți oameni dau o atenție deosebită în această perioadă casei și grădinii. Plantele verzi și cele care ne zâmbesc colorat din fereastră ne dau o stare de bine, iar alegerea celor potrivite pentru fiecare spațiu în parte este o treabă deloc complicată, dacă ținem seama de câteva sfaturi de bază.  

Pe măsură ce înaintăm tot mai mult în sezonul cald, mulți oameni doresc să își decoreze balcoanele cu flori. Acestea vor aduce o notă de vitalitate apartamentului nostru, iar în unele cazuri, vor împrăștia un parfum plăcut în jurul lor. Însă, dacă ne dorim să alegem plantele care au cele mai multe șanse să înflorească de-a lungul acestei luni, atunci trebuie să știm care sunt variantele pe care le avem la dispoziție.

Potrivit Click!, cea mai bună alegere pe care o putem face este să ne decorăm balconul cu panseluțe. Acestea se găsesc în diferite culori, iar odată ce înfloresc, panseluțele vor aduce o notă vibrantă de culoare balconului nostru! Ele au nevoie de cât mai multă lumină, pentru a se dezvolta într-un mod armonios.

De asemenea, alături de panseluțe, în luna martie putem planta și liliac. Această floare are un aspect vizual spectaculos, iar pe lângă acest lucru, ea are și un parfum foarte puternic. Cu ajutorul liliacului, balconul nostru va arăta mai bine ca oricând, iar mirosul plăcut poate ajunge și în interiorul casei!

Plantele care shimbă aspectul casei, dar și starea de spirit/ Profimedia

Astfel de plante au culori vibrante, iar, în mod normal, ar trebuie să fie alegerea perfectă pentru luna martie! Indiferent dacă locuim la curte, sau dacă le vom planta în balcon, ele sunt ideale pentru această parte a anului.

Iar, nu în ultimul rând, pentru un balcon mai spectaculos ca oricând, atunci putem apela și la petunii! Aceste plante vor înflori de-a lungul primăverii, iar dacă depunem îndeajuns de mult efort pentru a avea grijă de ele, atunci pot continua să înflorească chiar și în toamnă!

Plantele care shimbă aspectul casei, dar și starea de spirit/ Profimedia

Florile de acest fel sunt spectaculoase, au un parfum plăcut, iar dacă știm cum să le îngrijim, vor rămâne la fel de spectaculoase pentru o perioadă lungă din an!

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here