Într-o intervenție la Realitatea Plus, experții climatologi Roxana Bojariu și Mircea Duțu au oferit explicații cu privire la posibilitatea însămânțărilor de nori negri destinate combaterii secetei extreme și a modificărilor artificiale ale climei care pot provoca inundații catastrofale. 

„În niciun caz nu pot provoca astfel de inundații cum au fost cele din Spania, din zona Valencia, pentru că vorbim aici de însămânțări ale norilor, însămânțări locale, ci norii aceia nu au fost creați de om, norii aceia care sunt însămânțați există acolo prin metodele naturale, adică prin circulația generală a atmosferei, prin fenomene naturale, nu poți să faci ploaie din nimic.

Așa că, nu e vorba de o influență climatică, e vorba de influențe locale, pe de o parte, pe de altă parte, omul nu ar avea la îndemână energia necesară să transporte vapori de apă care să ajungă să se dezvolte nori și abia apoi să intervină acest moment de însămânțare. Ceea ce s-a întâmplat în Maroc este tot un fenomen natural, e vorba de o deplasare spre nord a unei zone de interconvergență tropicală și în deplasarea această spre nord s-au deplasat inclusiv mase de aer cald cu foarte mulți vapori de apă”, a declarat Roxana Bojariu.

Întrebat de situația climei din România, climatologul Mircea Duțu a avertizat faptul că tragediile climatice nu pot fi evitate și că vor deveni din ce în ce mai frecvente și mai intense, singura soluție fiind faptul de a fi rezilienți și de a ne adapta la consecințele schimbărilor climatice. Acesta a mai remarcat faptul că valurile de căldură, seceta și inundațiile sunt fenomenele extreme care caracterizează România în contextul schimbării climatice.

„Din păcate, nu pot să fie evitate, dimpotrivă ele vor deveni din ce în ce mai frecvente și mai intense și singura soluție este să devenim cât mai rezilienți și să ne adaptăm la consecințele schimbărilor climatice. Trebuie să remarcăm faptul că valurile de căldură, seceta și inundațiile sunt fenomenele extreme care caracterizează România în contextul schimbării climatice.

Mai mult decât atât aș vrea să relev că ceea ce s-a întâmplat la noi în privința furtunii Boris a urmat un scenariu foarte asemănător cu ceea ce s-a întâmplat acum în Spania, respectiv acel fenomen de picătură rece în condițiile în care în urma unei veri deosebit de calde, apă marii Mediterane și a marii Negre a fost deosebit de caldă, cantitatea evaporată a fost mare și în contact cu o masă de aer rece a condus la căderi importante de ploi. În privința a ceea ce s-a întâmplat în Spania avem la 31 octombrie un studiu de atribuire realizat de experți din mai multe țări care a concluzionat că fenomenul respectiv a fost amplificat și ploile au fost mai bogate cu cel puțin 12%, iar probabilitatea de survenire a fost mai mare de două ori a evenimentului Mediteranean excepțional din cauza schimbării climatice. La nivel mondial asistăm mai ales pe rețelele sociale la o tendință de a imputa statelor care pot și modifică în mod deliberat meteorologia și climă. Din fericire, nu sunt dovedite științific.”, a transmis Mircea Duțu.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here