La sfârșitul anilor ’80, România era o țară distrusă din punct de vedere economic. Nicolae Ceaușescu făcuse toate greșelile posibile, de la decizia de plată anticipată a datoriei externe, o datorie creată pentru a construi o industrie uriașă, dar păguboasă, până la revenirea în piața comună comunistă CAER, când nu mai exista niciun avantaj. Ca urmare, economia națională ajunsese precum o conductă veche, la care orice cârpeala într-un loc provoca o fisură în altul. Exportul de orice devenise o directivă obsesivă, iar unul dintre planurile nebunești ale lui Ceaușescu era ca în anii ’90 să deconecteze noile cartiere din București de la termoficare și să alimenteze blocurile cu cărbune.
Relatarea despre planul lui Nicolae Ceaușescu de a construi blocuri alimentate cu cărbune îi aparține inginerului energetician Claudiu Viorel Săvulescu, școlit în Germania și tehnocrat în centrala Ministerului Energie Electrice de la începutul anilor ’70 până în 1989.
„La București a fost în plan să se facă o centrală pe cărbune, centrala „Progresul”, în bariera Giurgiului și așa ne-a prins anul 1990 cu ea în plan. Întâmplător, am avut ocazia să aflu că Ceaușescu a vrut ca blocurile care se făceau după 1990 să nu mai fie alimentate de la termoficare. Și-a dat seama că acest colos de termoficare al Bucureștiului, al doilea din lume ca mărime, nu mai poate face față. Voia ca toate blocurile să aibă cărbune, cu instalație de ridicat, de adus cărbunele sus, de dus cenușa jos, blocuri cu nu mai mult de 3 etaje. Când am făcut un studiu cu cei de la Gospodăria Comunală, două doamne arhitect cărora le-am povestit despre ce este vorba și ce se voia au început să plângă”, relata inginerul Săvulescu în 2005, potrivit Arhivei de Istorie orală a Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.
„S-a găsit soluția, să monteze căi ferate printre blocuri. Era ceva…nebunie, mai mult decât nebunie, pentru că asta ar fi fost viziunea urbanisticii românești la anul 1989, dacă rămânea Ceaușescu”, mai relata Săvulescu.
Eugen Rădulescu, fost director BNR, specializat pe stabilitate monetară, a scris și el despre falimentul macroeconomic din anii ’80. Printre cauze se numără și risipa de resurse energetice. Asta înseamnă că multe dintre restricțiile impuse populației, de la raționalizarea carburanților și întreruperile de energie electrică, nu se materializau într-o creștete proporțională a exporturilor, așa cum sugerează narativul privind eforturile pentru plata accelerată a datoriei externe, ci abia acopereau pierderile tot mai mari.
La începutul anilor 2000, cunocutul economist și fost ministru Ilie Șerbănescu afirma că „Ceaușescu a fost cel care a construit (..) dar a construit prost, nu tehnic, ci fără un ochi la semnalele pieței. Si costul este plătit acum (2002 – N.R.), sunt marii mamuți industriali de care România nu a scăpat”.
“O încercare de independență în plan economic a existat (…) dar a fost păguboasă și a costat foarte mult România,” mai aprecia Șerbănescu.
