A rămas un adevărat dezastru în urma puhoaielor care au măturat mii de gospodării în Galați. Oamenii și-au găsit animalele moarte în curți și abia își mai pot salva din bunuri. Florinela Georgescu, director-executiv al ANM, a explicat la Realitatea PLUS cum va fi vremea în zilele următoare. 

„Acum încă mai plouă, dar pe arii și mult mai restrânse în Moldova, Dobrogea și zona Carpaților Orientali. Ploile au tendința de a diminua, atât în cantitate, cât și în aria afectată. Veștile sunt bune din acest punct de vedere pentru această noapte, când așteptăm, practic, să înceteze ploaia în regiunea cea mai afectată, respectiv în Moldova. Ne așteptăm să fie o pauză în precipitații în această zonă pentru la noapte și mâine. În schimb, din această seară va reîncepe să plouă în partea de sud-vest a țării, în Banat, sudul Crișanei, și partea de sud-vest a Transilvaniei. Mâine seară așteptăm ca în această zonă să se acumuleze cantități în jur de 25-30 de litri pe metru pătrat.

Desigur, mai este posibil să plouă slab și în alte regiuni ale țării, dar, cum spuneam, Moldova are un răgaz, de cel puțin 36-48 de ore. Pe un interval mai lung, pentru săptămâna viitoare, chiar dacă vor mai fi episoade cu precipitații, acestea vor fi slabe cantitativ, presiunea atmosferică este în creștere. Această creștere a presiunii în zona țării noastre blochează activitatea ciclonică și ploile cele mai puternice, chiar mai puternice decât au fost la noi, în partea centrală a Europei. Deci, pentru noi, veștile sunt bune. Sigur, a fost un episod excepțional. Se întâmplă rar și, din păcate, Moldova are un bazin hidrografic foarte bogat, care a răspuns foarte rapid la cantitățile impresionante de apă”, a spus Florinela Georgescu, director-executiv al ANM, la Realitatea PLUS.

Cod ROȘU de ploi torențiale în Galați și Vaslui. Cod GALBEN și în Constanța. Prăpăd în Galați: 4 oameni au murit după inundațiile apocaliptice 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here