Pohjanpalo: O victorie mare pentru noi, dar cel mai important lucru la care ne gândim este starea lui Christian

Fotbalistul finlandez Joel Pohjanpalo, autorul golului naţionalei sale la meciul cu Danemarca, scor 1-0, de la Euro-2020, a declarat că pentru el şi colegii săi a fost greu să revină pe teren după problema pe care a avut-o Christian Eriksen, de la echipa adversă. El a menţionat că victoria este mare, dar pentru finlandezi principalul gând este legat de starea de sănătate a lui Eriksen. “Bineînţeles, a fost greu pentru noi să intrăm pe teren şi îmi imaginez cât de greu a fost pentru Danemarca. O victorie mare pentru noi, dar cel mai important lucru la care ne gândim este starea lui Christian”, a spus Pohjanpalo la postul YLE, potrivit bbc.com. Reprezentativa Danemarcei a fost învinsă, sâmbătă, la Copenhaga, cu scorul de 1-0, de selecţionata Finlandei, într-un meci din grupa B a Campionatului European de fotbal. Finlandezii sunt debutanţi la Euro. Golul a fost marcat de Pohjanpalo, în minutul 59. Meciul a fost marcat de o întrerupere de aproape două ore, cauzată de problema medicală suferită de danezul Christian Eriksen. Acesta s-a prăbuşit pe teren spre primei reprize şi a avut nevoie de manevre de resuscitare mai multe minute, după care a fost transportat la spital. UEFA a anunţat că jucătorul este în stare stabilă. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here