Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a făcut declarații, miercuri, despre cazul deținutului evadat care a fost prins la Oradea. 

Întrebat dacă evadatul plănuia să plece din țară, Despescu a răspuns: “Nu avem un rezultat despre intenție. Vedem cu toții că s-a indreptat spre zona de domiciliu.” Despescu a subliniat că se va stabili dacă el voia să se răzbune pe localnicii care au depus mărturie contra lui după crima pentru care a fost condamnat.

Întrebat despre misiunea poliției în urma căreia a fost prins, Despescu a precizat că “există un plan care se pune în aplicare în cazul unei evadări și că acest plan se aplică în etape”: “În acest caz, etapa primară a fost la București, ulterior în etape se alertează efectivele, se acționează în inele, sunt coordonări pe trasee în funcție de inormații. Una dintre informații ne-a direcționat spre Prahova și de acolo am continuat. La un moment dat toată țara a fost alertată, un număr important de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră au fost în alertă”.

Evadatul de la Rahova a fost prins de polițiști. Unde se afla criminalul condamnat la 18 ani de închisoare

“Nu am date că era sau nu bolnav, nu vreau să intru peste procedura de la ANP”, a mai spus chestorul.

Întrebat de ce criminalul nu era încătușat, el a răspuns că “pot fi cazuri când o persoană condusă la o anumită locație nu e încătușată, unele din motive medicale”.”S-a refăcut traseul, se va stabili în amănunt acest traseu. Important e că acest evadat a fost prins în mai puțin de 14 ore”, a declarat Despescu.

El i-a transmis public mulțumiri persoanei care l-a recunoscut pe criminal și a sunat la 112, apel care a dus la prinderea acestuia.

Evadare spectaculoasă din Penitenciarul Rahova: Un condamnat pentru omor a reușit să fugă 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here