Poliţiştii buzoieni încearcă să identifice mai mulţi şoferi care au forţat trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Bâlhacu după ce au ridicat una dintre bariere. Verificările au fost declanșate după ce, în spațiul public, au apărut imagini absolut uluitoare. În filmarea realizată de un șofer care așteaptă, se pare, în coloană se vedea clar cum unii participanți la trafic și-au pierdut răbdarea, au mers să ridice bariera și le-au făcut, astfel, cale liberă și celorlalți șoferi.
Potrivit unui comunicat al IPJ Buzău, duminică, în jurul orei 7,00, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi despre faptul că, la trecerea la nivel cu calea ferată, din localitatea Bâlhacu, traficul rutier este blocat.
“La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi reprezentanţi ai companiei de transport feroviar, care au constatat defecţiuni ale barierelor şi au luat măsuri de remediere rapidă, traficul fiind reluat în aproximativ 30 de minute. De asemenea, din verificări a reieşit că defecţiunea ar fi survenit ca urmare a faptului că, la data de 20 iulie, în jurul orei 18,00, un autoturism ar fi intrat în coliziune cu bariera, în timp ce aceasta ar fi fost coborâtă. Faţă de şoferul autoturismului, poliţiştii urmează a lua măsurile legale”, se precizează în comunicatul citat.
Totodată, arată sursa citată, poliţiştii continuă verificările pentru identificarea şi depistarea conducătorilor auto care au manevrat bariera în perioada în care aceasta nu era funcţională, în vederea aplicării măsurilor legale, conform competenţelor.
Poliţiştii atenţionează că nerespectarea regulilor de trecere la calea ferată este extrem de riscantă, consecinţele fiind adesea tragice.