Guvernul condus de Marcel Ciolacu s-a angajat să transforme investițiile intr-un motor esențial al dezvoltării țării. Datele Institutului Național de Statistică (INS) publicate miercuri, 12 iunie, reconfirmă angajamentul asumat de președintele PSD, arătând un trend de creștere susținut în primul trimestru al acestui an. Executivul pe infrastructura de transport și industrială drept elemente esențiale ale progresului economic.
Cifrele publicate de INS arată că investiţiile nete în economie în primul trimestru din 2024 sunt de 34,6 miliarde de lei, în creștere cu 6,7% față de perioada similară a anului trecut. Avansul este și mai substanțial dacă ne raportăm la anii anteriori, acesta fiind, de pildă, cu 29,4% mai mare față de trimestrul 1 din 2022 și aproape dublu comparativ cu același interval din 2020, când valoarea era de 18,4 miliarde de lei.
În perioada ianuarie-martie 2024, mai bine de jumătate din sumele investite în economia românească s-au regăsit în construcții noi. Acestea au avut o pondere de 53,3%, o valoare netă de 18,5 miliarde de lei, și au înregistrat un avans de 1,2% față de aceeași perioadă din 2023. Urmează achizițiile de utilaje, inclusiv mijloace de transport, cu un procent de 28,9% și o cifră netă de 9,7 miliarde de lei, sumă cu 4,7% mai mare comparativ cu primul trimestru al anului trecut.
O creştere de 165,2% a fost înregistrată la elementul de structură alte cheltuieli de investiţii (cheltuieli pentru lucrări geologice şi de foraj, pentru cumpărarea animalelor de muncă, de producţie şi reproducţie, plantaţii de viţă de vie, pomi, împăduriri, cheltuieli pentru achiziţionarea obiectelor de inventar gospodăresc de natura mijloacelor fixe, cheltuieli pentru studiile de cercetare şi proiectare legate de obiectivele de investiţii şi pentru serviciile aferente transferului de proprietate), cu sume atrase de 6,34 miliarde de lei.
Raportat la ramura economică vizată, cea mai mare parte a investițiilor, 37,8%, s-a îndreptat spre construcții, pe locul doi fiind industria, cu 19,9%, iar pe trei comertul şi serviciile, cu 19,3%.
2024, an record pentru investiții
101 miliarde de lei, peste 20 de miliarde de euro, a fost anul trecut valoarea record a investițiilor publice, cu 11 miliarde de lei mai mult decât deficitul. În 2024, Guvernul condus de Marcel Ciolacu merge în aceeași direcție. Investițiile publice prognozate vor fi mai mari cu 20% decât anul trecut.
Politica investițională a Executivului prevede că peste 120 de miliarde de lei de la bugetul național și din fonduri europene vor fi alocate lucrărilor de infrastructură publică. Suma reprezintă echivalentul a 7,2% din PIB. Astfel, din punctul de vedere al investițiilor, România se apropie de ținta de 10% din PIB, anunțată de premierul Marcel Ciolacu încă din mai 2023.
PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.