Un polițist din Dolj este anchetat de superiorii săi după ce a refuzat să intervină într-un caz de violență împotriva animalelor. Agentul a fost sesizat în urma apariției în spațiul public a unor imagini care înfățișau acte de cruzime la adresa animalelor, însă se pare că acesta ar fi spus că nu este de competența lui.
Scandal-monstru în Dolj, acolo unde un polițist a refuzat să intervină în urma unei sesizări privind acte de violență la adresa animalelor.
”La data de 11 septembrie a.c., având în vedere imaginile apărute pe o reţea de socializare, în care o femeie aplică mai multe lovituri unui exemplar canin ce se afla în curtea unei locuinţe, din comuna Întorsura, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt şi luării măsurilor legale”, a transmis IPJ Dolj.
Sursa citată a precizat, de asemenea, că poliţistul acuzat este din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega.
”Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a dispus efectuarea de verificări, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale”, a mai transmis Poliţia.