Incident grav în închisoare! Polițistul violator Eugen Stan a fost găsit mort în cursul zilei de marți, 14 ianuarie, în celula în care își executa pedeapsa de 20 de ani de pușcărie., fiind acuzat de că a agresat sexual 18 persoane, printrecare și minori.
Eugen Stan a fost găsit mort în cursul zilei de marți, 14 ianuarie, susțin surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Potrivit surselor citate, Stan fusese transferat de la Penitenciarul Giurgiu la Mărgineni.
Anchetatorii spun că pe corpul bărbatului nu erau urme vizibile de violență, principala ipoteză fiind că moartea deținutului ar fi fost una naturală, cunoscut fiind faptul că acesta avea un istoric medical. Cauza exactă a morții urmează să fie însă stabilită de medicii legiști, în urma necorpsiei.
Cazul violurilor în serie comise de Eugen Stan a stârnit un val de reacții în spațiul public. Polițistul a fost arestat la începutul anului 2018, fiind acuzat că a urmărit doi copii, un băiat și o fetiță, pe care i-a abuzat sexual în liftul unui bloc din Sectorul 6.
SURSE: Poliţistul pedofil a recunoscut tot
La vremea respectivă, bărbatul lucra ca agent în cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră. În urma anchetei, procurorii au stabilit că polițistul își urmărea victimele în drumul lor spre casă și le ataca în scară sau după ce se urcau în lift. Folosind această metodă, polițistul a agresat sexual 18 persoane cu vârste între 5 și 38 de ani, în diferite locuri din București, în perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018.
Drept urmare, Eugen Stan a fost condamnat definitiv de magistrații Curții de Apel București la 20 de ani de închisoare, la sfârșitul lunii octombrie 2020. La scurt timp după încarcerare, bărbatul a început însă să acuze probleme medicale. El a suferit chiar un AVC și a solicitat întreruperea pedepsei pe caz de boală.