Poliţia Română a precizat sâmbătă seara că, potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în România reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public.
Precizarea IGPR vine în contextul în care, sâmbătă, poliţiştii au mers acasă la membri şi simpatizanţi ai unei formaţiuni politice pentru a-i sancţiona pentru postări pe Facebook în care au îndemnat la votarea unui anumit candidat, după încheierea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.
“Conform art. 55 lit. t) din Legea nr. 370 din 20 septembrie 2004, pentru alegerea preşedintelui României, constituie contravenţii, dacă acestea nu constituie infracţiuni: “continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia…()”. Potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în România reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public. Astfel, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv în aceste medii, conform legislaţiei în vigoare. Poliţia Română acţionează strict în baza legii, fără a face discriminări în funcţie de apartenenţa politică a celor implicaţi. Sancţiunile aplicate vizează exclusiv respectarea regulilor stabilite prin lege, iar măsurile nu sunt îndreptate împotriva unei formaţiuni politice sau a simpatizanţilor acesteia, ci împotriva încălcării prevederilor legale”, au afirmat reprezentanţii IGPR, într-un comunicat de presă.
Sursa citată subliniază că, “în această perioadă, este important ca toţi cetăţenii şi formaţiunile politice să respecte rigorile legii, pentru a garanta un proces electoral corect, transparent şi democratic”.
“Subliniem că Poliţia Română are datoria să intervină acolo unde se constată abateri de la normele legale, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea pe reţelele de socializare, acestea fiind parte integrantă a spaţiului public, conform legii. Toate efectivele desfăşoară activităţi, în sistem integrat, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanţă, imparţialitate, disponibilitate şi cu prioritatea interesului public”, se precizează în comunicatul IGPR.