Într-o epocă în care femeile erau rareori implicate în lumea finanțelor, Hetty Green a sfidat normele sociale și a devenit una dintre cele mai bogate persoane din Statele Unite. Cunoscută pentru abilitățile sale excepționale de investiții, dar și pentru stilul său de viață extrem de auster, Hetty a rămas în istorie drept „Vrăjitoarea de pe Wall Street”. Copilăria celebrei Hetty Green

Născută în 1834, în Massachusetts, Henrietta Howland Robinson a crescut într-o familie prosperă de comercianți de balene. Lăsată în grija bunicului și a mătușii sale, a dezvoltat încă din copilărie un interes puternic pentru afaceri și investiții. La doar șase ani, citea ziare financiare, iar la 13 ani devenise contabila familiei, având deja cunoștințe solide în domeniul financiar.

Deși provenea dintr-un mediu bogat, Hetty nu s-a conformat așteptărilor sociale ale vremii. În loc să cheltuiască banii primiți pentru a-și atrage un soț, a ales să-i investească. Când s-a căsătorit, în 1867, cu Edward Henry Green, a pus o condiție clară: averea sa nu va fi niciodată controlată de soț. Această decizie s-a dovedit inspirată, întrucât Edward a făcut afaceri proaste și a ajuns falimentar.

„Regina Wall Street-ului”

Hetty Green s-a remarcat rapid în lumea finanțelor, aplicând strategia simplă de a cumpăra ieftin și a vinde scump. De-a lungul carierei sale, a făcut investiții inspirate, acumulând o avere imensă. Uneori, câștiga până la 200.000 de dolari într-o singură zi, echivalentul a milioane de dolari în prezent.

Deși avea o avere de aproximativ 100 de milioane de dolari la momentul morții sale, Hetty a fost recunoscută pentru zgârcenia sa extremă. A locuit în pensiuni ieftine, a purtat aceeași rochie ani la rând, spălând doar părțile cele mai murdare pentru a economisi săpun, și refuza să plătească pentru tratamente medicale. Se spune că, din cauza refuzului ei de a plăti tratamentele necesare, fiul său, Ned, și-a pierdut un picior.

                            Hetty Green a fost cea mai zgârcită femeie din lume / Sursa foto – Getty Images

Moștenirea faimoasei femei zgârcite

Hetty Green a fost un personaj controversat, devenind subiectul multor zvonuri și critici. Era adesea văzută îmbrăcată în negru, ceea ce i-a adus porecla „Vrăjitoarea de pe Wall Street”. Cu toate acestea, a fost una dintre puținele femei din acea perioadă care au reușit să domine lumea finanțelor, inspirând multe generații de investitori.

Când a murit, în 1916, averea sa era echivalentă cu aproximativ trei miliarde de dolari în prezent. Deși a trăit ca o cerșetoare, a rămas în istorie ca una dintre cele mai prospere femei ale vremii sale, o figură complexă între geniul financiar și excentricitatea extremă.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here