Un prădător sexual din Oradea a fost arestat, după ce ar fi molestat o fată de 17 ani, în plină stradă. Bărbatul a mai comis un gest asemănător și în trecut, asupra unei fete de doar 13 ani, dar judecătoriii s-au arătat îngăduitori și i-au condamnat cu suspendare.
Un bărbat în vârstă de 29 ani care locuiește în Oradea a fost arestat preventiv pentru 30 zile şi este anchetat pentru agresiune sexuală asupra unui minor, după ce ar fi pipăit o fată de 17 ani, în plină stradă, în cartierul Nufărul din Oradea, scrie e-Bihoreanul.
Măsura arestării a fost contestată deja, verdictul final urmând să fie pronunţat de Tribunalul Bihor.
Bărbatul nu este la prima ispravă. El a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare, după ce a fost prins că a pipăit o adolescentă de 13 ani într-o scară de bloc.
Condamnat iniţial la 2 ani de închisoare cu executare, agresorul a scăpat după Curtea de Apel Oradea a decis să-i suspende pedeapsa pe un termen de supraveghere de 2 ani, iar ca pedeapsă complementară, i s-a interzis ca timp de 3 ani să se apropie la mai puțin de 300 de metri de fosta sa victimă, de locuința și școala acesteia.