Prahova: 11 persoane, implicate într-un accident rutier produs pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov

Un accident în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs, sâmbătă după amiază, pe drumul naţional 1, între Ploieşti şi Braşov, 11 persoane, între care patru copii, aflându-se în cele patru autovehicule. Trei dintre aceştia au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar o a patra a fost dusă la spital. Potrivit datelor furnizate de ISU Prahova, accidentul a avut loc în zona „Paralela 45”, între Ploieşti şi Câmpina, pe sensul de mers Braşov – Ploieşti. Patru autovehicule au fost implicate, însă şoferul unuia dintre acestea a decis să plece de la locul accidentului. Echipajele de intervenţie au găsit la faţa locului 11 persoane implicate în accident, între care patru minori, un adult ţi doi dintre copii au primit îngrijiri medicale la faţa locului iar o a patra victimă, o femeie de 47 de ani, cu răni mai grave, a fost preluată de o ambulanţă şi dusă la spital. Urmează ca poliţiştii să stabilească împrejurările producerii accidentului. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here