Vremea rea continuă să facă ravagii în nordul Italiei. Furtunile devastatoare au dus la prăbușirea a două poduri în regiunea Vicenza, care acum se află sub cod roșu de ploi torențiale și alunecări de teren. Potrivit estimărilor, Pensinsula n-a mai fost lovită de asemenea fenomene de aproape două secole. 

În regiunea Lombardia, în 15 ore a plouat cât într-o lună. Cele mai afectate sunt provincile Milano, Varese și Monza.

La Milano nu s-au mai înregistrat ploi atât de intense în ultimii 170 de ani.

În apropierea orașului Como, o persoană a fost dată dispărută după ce a căzut în apă, în timp ce un mic pod se prăbușea.

Situația este deosebit de critică în Veneto, unde Protecția Civilă a declarat stare de alertă roșie valabilă până la ora 14:00.

Pompierii au avut sute de intervenții din cauza vremii. În Veneto, președintele regiunii a activat o celulă de criză pentru starea de urgență declanșată de ploile din ultimele 24 de ore.

“Nu ne așteptam la o asemenea inundație la mijlocul lunii mai”, a comentat acesta, solicitând oamenilor să nu se deplase decât în cazuri excepționale, potrivit RRA.

62 de fenomene extreme, inclusiv grindină, au lovit nordul Italiei în ultimele 24 de ore, cu sute de hectare de porumb, grâu, soia și legume sub apă, alunecări de teren și distrugeri de plantații de viță de vie.

 

In sei ore 230 millimetri di pioggia. È allerta rossa in #Veneto colpito dal maltempo che già ha flagellato #Milano e la #Brianza. Temporali intensi hanno provocato il crollo di due ponti a #Malo, nel vicentino. Scantinati e sottopassi allagati, numerosi black out elettrici. pic.twitter.com/PxhZ1kAR7B

— Tg1 (@Tg1Rai) May 16, 2024 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here