Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat marţi că istoria Schengen nu cunoaşte niciun exemplu în care un stat să fi rămas doar cu o parte din frontiere în spaţiul de liberă trecere. 

“Schengen nu este un dosar important doar pentru România, este un dosar important pentru Europa şi rezolvarea lui în anul 2024 va demonstra coeziunea europeană şi faptul că acest proiect funcţionează într-un context în care un curent din ce în ce mai important antieuropean se face auzit în multe state din Europa. România îndeplineşte criterii tehnice de 14 ani. Ne bucurăm că anul trecut s-a făcut un pas important, găsind o cale comună de rezolvare şi colegii austrieci, puternic sprijiniţi de ţările europene şi de Comisia Europeană, puternic sprijiniţi de Germania, şi am reuşit să generăm decizia Consiliului din decembrie 2023, dar acest pas trebuie continuat cu următorul, privind frontierele terestre”, a declarat Predoiu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MAI, la finalul întâlnirii cu ministrul federal de Interne al Germaniei, Nancy Faeser.

A blocat România în Schengen, acum îl invită pe Putin să negocieze pacea în Ucraina. Propuneri halucinate ale cancelarului austriac Nehammer

Ministrul a precizat că, de-a lungul timpului, în spaţiul de liberă circulaţie au mai fost ţări care au aderat în etape, dar au intrat total în Schengen în cele din urmă.

“Istoria Schengen nu cunoaşte niciun exemplu în care un stat să fi rămas doar cu o parte din frontiere în Schengen şi cu altele în afara Schengen. Credem că istoria va fi confirmată în acest an, în 2024, şi România va finaliza acest dosar cu sprijinul statelor membre, al Comisiei şi într-o bună cooperare cu Austria”, a subliniat Predoiu.

Când Schengen nu e, de fapt, Schengen: Încă un europarlamentar român, verificat pe Aeroportul din Viena. „Scandalos și revoltător”

Potrivit ministrului de Interne, România performează “la vârf” în Europa în combaterea migraţiei ilegale.

“România performează la vârf în Europa în combaterea migraţiei ilegale. O demonstrează nu numai cifrele noastre, ci şi cifrele Frontex, cifrele Comisiei Europene publicate periodic în Eurobarometrul Schengen, dar şi cifrele bilaterale ale vecinilor noştri. Am confirmat acest lucru inclusiv cu domnul ministrul Karner (ministrul austriac de interne – n.r.) acum două – trei săptămâni. Dialogul bun pe care îl avem cu colegii austrieci a contribuit la soluţia de anul trecut şi va fi o bază şi pentru soluţia mai departe pentru frontierele terestre. Aceasta este modalitatea europeană de lucru şi noi am exersat-o cu succes anul trecut. Şi, ca la fotbal, nu schimbăm tactica ce ne-a adus un rezultat”, a afirmat șeful MAI.

România, în Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Despescu, pe Aeroportul Otopeni: Măsurile sunt eficiente

Nancy Faeser a reiterat sprijinul Germaniei pentru aderarea completă a României la spaţiul Schengen.

“Sprijinim în continuare aderarea completă a României la spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre. Schengen este o realizare importantă a proiectului nostru european. Acum este foarte important să arătăm solidaritate şi forţă. Compromisul pe care l-a menţionat deja domnul ministru, cu Austria, care a intrat în vigoare acum două săptămâni, cu aderarea cu graniţele maritime şi aeriene, a intrat deja în vigoare. (…) Vorbim de 14 ani în care România a îndeplinit toate condiţiile şi următorul pas trebuie să fie aderarea completă. De aceea va exista în continuare întregul sprijin al cancelarului federal şi al meu în vederea aderării complete a României la spaţiul Schengen”, a subliniat oficialul german. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here