Un preot din Suceava a solicitat și a primit acordul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru a candida la alegerile locale, la primărie, din partea AUR. 

​„În următoarea perioadă, preotul Cătălin Axinte va fi monitorizat de Consistoriul eparhial și, dacă va candida și va fi ales, va trebui să aleagă între cariera politică și preoție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, preotul Alexandru Sava, potrivit Monitorul de Suceava.

Preotul a precizat însă că până acum nu a primit confirmarea conducerii AUR că este nominalizat candidatul acestei formațiuni la funcția de primar.

„Deocamdată nu pot să spun nimic mai mult. Sunt onorat să particip din partea AUR la alegerile pentru funcția de primar, pentru că acest partid este un promotor al familiei tradiționale și al credinței, dar încă nu am fost nominalizat”, a precizat preotul.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here