Val de reacții după gafa făcută de Premierul României după vizita la Timișoara. Marcel Ciolacu s-a ales cu plângere la Consiliul pentru Combaterea Discriminării după ce săptămâna aceasta a afirmat în glumă în urma unei conferințe de presă de la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Plângerea i-a fost depusă de către liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, pe motiv de jignire. Și liderul AUR, George Simion a intervenit și i-a transmis premierului că ar fi de etnie romă. Iar Nicolae Ciucă a intervenit să stingă scandalul și a spus că Buzăul este în România.
Plângerea la Consiliul pentru Combaterea Discriminării i-a fost depusă lui Marcel Ciolacu de liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, pe motiv de jignire a locuitorilor din regiunea Moldovei.
Acesta a declarat că premierul trebuie să fie amendat pentru discriminare şi că și ceilalţi români din regiunea Moldovei au catalogat atitudinea premierului drept o insultă.
Și liderul AUR, George Simion a intervenit în scandalul momentului și a declarat că România este una dintre cele mai libere ţări din Europa și că totul este permis din moment ce chiar premierul a făcut acele afirmații.
” Prim-ministrul nostru, zilele trecute de exemplu a glumit spunând că este ruşinos să fii moldovean şi n-ar trebui să-i spunem moldovean. Am râs cu toţii. Nu este moldovean, probabil este Rrom.”
Între timp, Nicolae Ciucă a intervenit să stingă scandalul.
“În ceea ce privește acea declarație vă pot spune că am lucrat aproape șapte ani și în Moldova și în Buzău, iar la un moment dat am fost întrebat dacă după atâția ani mă simt de-al locului și le-am zis că da, mă simt a fi și moldovean, am lucrat acolo și mi-a plăcut să lucrez cu oamenii. Buzău e în România, știm cu toții unde este Buzăul. “, a spus Ciucă.
După incident, premierul și-a cerut scuze și a declarat că nu a vrut să jignească pe nimeni.