Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat, marţi, pe site-ul său, că preotul rus care a oficia parastasul lui Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, a fost sancționat și nu mai are voie să slujească pe timp de trei ani. În plus de asta, ierarhul a fost mutat la altă biserică pe o poziție inferioară.
Organizația nu a precizat motivul pentru care a fost sancţionat preotul Dmitri Safronov, care a fost, totodată, mutat la o altă biserică, pe post de dascăl, relatează Reuters.
„La sfârşitul perioadei de canon, în funcţie de răspunsul locului de ascultare, se va lua o decizie privind posibilitatea ca el să îşi continue slujirea ca preot”, a transmis eparhia.
Safronov a ţinut, pe 26 martie, o slujbă de pomenire – la care au asistat mii de oameni – pentru Aleksei Navalnîi, cel mai cunoscut disident rus, ucis în februarie într-un lagăr din Siberia, la vârsta de 47 de ani.