Preşedinta Comisiei Europene avertizează Ungaria că plata gazelor naturale ruseşti în ruble înseamnă încălcarea sancţiunilor

Plata gazelor naturale ruseşti în ruble încalcă sancţiunile impuse de Uniunea Europeană (UE) Moscovei, iar dacă Ungaria îşi va respecta promisiunea de a plăti gazele naturale provenite din Rusia în ruble, va încălca sancţiunile, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vineri, pentru CNN. ”Am făcut o analiză a decretului lui Putin, iar cazul legal este foarte clar. Ceea ce sugerează Putin – transformarea de euro în ruble şi apoi plata facturii de gaze – ar fi o încălcare a sancţiunilor. Dacă faci asta, plăteşti în ruble, încalci sancţiunile, eviţi sancţiunile pe care le impunem Rusiei”, a declarat von der Leyen. Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a indicat că ţara sa ar fi dispusă să plătească pentru gazele ruseşti în ruble după ce preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care cere ca ”ţările neprietenoase” să fie obligate să plătească livrarea gazelor naturale în ruble. UE a avut discuţii cu Ungaria, a mai precizat von der Leyen. ”Până acum, Ungaria a respectat sancţiunile, aşa că până când nu vedem contrariul, este în regulă. Nu am mai văzut niciodată până acum. Uniunea Europeană atât de unită, atât de hotărâtă, atât de rapidă. Şi am, de asemenea, o întrebare pentru fiecare dintre statele noastre membre: Vreau să fiu primul care rupe această unitate? Cred că nu”, a conchis ea.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here