Preşedintele grupării Juventus, Andrea Agnelli, a demsionat de la conducerea Asociaţiei Cluburilor Europene

Preşedintele grupării Juventus, Andrea Agnelli, a demisionat de la conducerea Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA), după ce a fost anunţat proiectul Superligii, în care se numără printre fondatori. Duminică, într-un comunicat, Asociaţia Cluburilor Europene a anunţat că se opune proiectului celor 12 mari grupări europene de înfiinţare a unei competiţii independente. Portrivit lequipe.fr, demisia nu îl va ajuta pe Agnelli să-şi refacă imaginea în ochii celor care l-au văzut ca un lider care pune interesele celor bogaţi înaintea celui al fotbalului. Noul format al Ligii Campionilor, pe care UEFA urmează să îl adopte luni, este “foarte, foarte aproape de o ligă a campionilor ideală”, a spus recent Agnelli. Un nou format la care patronul lui Juve a lucrat activ înainte de a anunţa, în noaptea de duminică spre luni, că Juventus s-a alăturat altor unsprezece cluburi mari pentru a lansa Superliga, o adevărată declaraţie de război împotriva UEFA. Tuttosport scrie că preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, se simte trădat de patronul clubului Juventus, Andrea Agnelli, care  a decis să schimbe taberele. Ziarul italian notează că Agnelli şi Ceferin au avut un “parteneriat stabilit de multă vreme, care ar putea fi numit chiar prietenie”. Ei au lucrat cot la cot la crearea unei Super-Champions League, iar Ceferin nu a fost fericit să descopere participarea lui Agnelli la proiectul Superligii. Le Figaro a precizat că preşedintele PSG, Nasser Al-Khelaifi, devine noul preşedinte al ECA, parizienii nefiind parte a grupului cluburilor “rebele”, din care mai lipseşte un “gigant”, Bayern Munchen. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here