În cadrul summitului NATO desfășurat la Washington, președintele Klaus Iohannis a susținut declarații de presă în care a abordat și subiecte legate de problemele României. Întrebat de jurnalista Realitatea PLUS – Ionela Arcanu despre avertismentele Comisiei Europene privind un deficit bugetar de 7% până la finalul anului și riscul unei crize economice post-alegeri, președintele a negat. 

Ionela Arcanu: Domnule președinte, Comisia Europeană avertizează că, până la finalul anului, vom avea un deficit bugetar de 7%. Experții avertizează faptul că ne așteaptă o criză economică post-alegeri. Dumneavoastră considerați că, din cauza cheltuielilor scăpate de sub control, guvernul PNL-PSD va provoca această criză economică?

Klaus Iohannis: Nu. Și nu sunt de acord cu aceste valori, dacă îmi permiteți să o spun așa franc.

Nu ne așteaptă nicio criză economică, nu ne așteaptă creșteri fantastice de taxe, dar nici nu cred că putem să ne așteptăm la austeritate guvernamentală în an electoral. Sigur, deficitul va fi considerabil mai mare decât 3%, care este considerat optim, dar nu mă aștept să apară o situație extraordinară, să avem criză, să creștem taxele și alte lucruri. Este clar că, după alegeri, guvernul care se va constitui va trebui să ia măsuri pentru a crește colectarea, că aici este problema majoră la noi, și pentru a găsi soluții la problemele de dezvoltare, care sunt așteptate de toți.

Noi, din păcate, nu am reușit, sau ca să mă exprim mai clar, guvernele românești nu au reușit să crească colectarea până la un nivel rezonabil. Noi suntem la o cotă de colectare foarte mică, asta înseamnă că evaziunea în continuare este destul de mare, mai ales în zona TVA-ului, și acea mult discutată și nu prea râvnită, se pare, digitalizare a ANAF-ului, trebuie făcută pentru a ajunge la un grad de colectare rezonabil, care rezolvă în bună măsură toate problemele de deficit de bani pentru cheltuieli publice. De ce să lăsăm evazioniștii să trească extraordinar de bine, să se îmbogățească peste măsură și guvernul să fugă tot timpul după niște bani pe care cu greu reușește să-i colecteze.

Deci nu sunt absolut deloc de acord cu aceste scenarii promovate intens de un anumit partid și de unii din Comisia Europeană să tratăm chestiunile cu calmul cuvernit.

Klaus Iohannis, la Summitul NATO: „Rusia rămâne cel mai mare risc pentru securitatea europeană” 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here