Preşedintele UDMR: Tot PNRR nu poate fi renegociat, punctual, poţi cere discuţii, dar asta amână punerea în aplicare / Va fi foarte greu în primul an

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu poate fi renegociat în întregime şi pot fi cerute discuţii punctuale în anumite zone, menţionând, însă, că acest lucru amână punerea în aplicare a reformelor. El consideră că reiscutarea oricăror aspecte va fi mai greu de realizat în primul an. Kelemen Hunor a fost întrebat, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă crede că ar trebui renegociat PNRR ca să crească plafonul pentru majorarea pensiilor. “Tot PNRR-ul nu poate fi renegociat, punctual poţi să ceri discuţii, dar asta amână punerea în aplicare şi bineînţeles pe partea de pensii lucrurile sunt într-un fel şi mai complicate şi aici nu e bine nici să fii populist, nici să arunci vina dintr-o parte în alta.Noi trebuie să vedem cum care sunt veniturile de la Casa de Pensii, trebuie să vedem care este perspectiva, sustenabilitatea Casei sau ce venituri vor fi peste 10 – 20 de ani şi să vedem cum reglementăm acest sistem în aşa fel încât cei care au plătit contribuţiile la stat să aibă o pensie decentă pe termen mediu, pe termen lung şi să avem posibilitatea de a pune de la bugetul naţional la Casa de Pensii banii necesari fiindcă dacă faceţi un calcul când generaţia mea decreţei, prima generaţie de decreţei va ajunge la vârsta de pensionare, acum ştim câţi vor intra pe piaţa muncii, va fi un dezechilibru total”, a afirmat liderul UDMR. El crede că este mai greu de renegociat PNRR în primul an. “PNRR punctual poţi să ceri rediscutarea, dar va fi foarte greu în primul an, nu, absolut deloc nu cred şi depinde ce subiecte sunt deschise fiindcă eu dacă la sănătate vreau să deschid o discuţie cu comisia pe o anumită anexă la spitalele care vor fi construite, e foarte simplu să deschizi această discuţie sau relativ simplă.  Dar când este vorba de pensii, un sistem uriaş, un sistem  care are o influenţă pe termen lung pe bugetul naţional şi când se termină PNRR-ul influenţa va exista. E greu să mergi şi să soliciţi”, a explicat Kelemen Hunor. El a precizat că, dacă ar fi în locul ministrului Muncii, Marius Budăi, nu s-ar grăbi să deschidă o discuţie pe acest palier cu cei de la Bruxelles. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here