Prețurile la carburanți au crescut din nou, liderul pieței din România modificând tarifele la pompă de patru ori în doar o săptămână. 

Liderul pieței carburanților din România a majorat din nou prețul pentru a treia oară în doar șapte zile. Prima scumpire a fost aplicată luni, după aproape două luni de ieftiniri. 

 

 

Concret, luni, prețul motorinei a crescut cu 4 bani, iar miercuri, prețul a urcat cu alți 4 bani atât în cazul benzinei, cât și în cazul motorinei.

 

 

Joi, atât benzina, cât și motorina s-au scumpit, din nou, cu încă 5 bani pe litru. În prezent, prețul unui litru de benzină standard este cuprins între 6,96 lei și 7,03 lei pe litru. În cazul motorinei standard, prețurile variază între 7,09 lei și 7,12 lei pe litru.

 

 

A venit vara, sosesc și scumpirile. De la 1 iulie, plinul de benzină și motorină va costa mai mult

 

De la 1 iulie 2024, va avea loc o majorare de 43 de bani pe litru pentru benzină, și de 40 de bani pe litru pentru motorină. 

 

arburanţii se scumpesc, din nou, de luna viitoare, în contextul în care Guvernul a decis încă de la finele anului trecut ca accizele la benzină şi motorină să crească în 2024 în două etape, de la 1 ianuarie, respectiv 1 iulie.

 

Cu cât se scumpesc carburanții 

Dacă luăm ca reper cele mai recente preţuri medii la benzină şi motorină şi adăugăm majorarea de acciză cu TVA, atunci, de la 1 iulie, litrul de benzină ar costa 7 lei şi 39 de bani, iar cel de motorină 7 lei şi 42 de bani, conform calculelor Realitatea.

 

 

Pentru un plin cu 50 de litri de benzină, de la 1 iulie, şoferii ar putea plăti în plus faţă de preţurile din 16 iunie, cu 21 de lei şi 50 de bani, iar pentru un plin cu 50 de litri de motorină, cu 20 de lei.

 

Statul are nevoie de bani ca să acopere găurile din buget

Economiştii spun că majorarea accizelor ajută statul să strângă bani la buget, în condițiile în care deficitul bugetar a urcat la 3,24% din PIB în doar primele patru luni din 2024, ținta Guvernului pe tot anul fiind de 5%.

 

 

Iar experţii în energie nu exclud ca prețurile să continuă să crească pe parcursul verii, mai ales că e perioada concediilor, iar consumul creşte.

 

În prezent, aproape jumătate din preţul de la pompă e reprezentat de taxe.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here