Preţurile petrolului au crescut marţi cu peste 6%, după deciziile Statelor Unite şi Marii Britanii de a interzice importurile din Rusia, care au potenţialul de a agrava perturbările de pe piaţa mondială a energiei, statul rus fiind al doilea mare exportator de ţiţei din lume, transmite Reuters. Piaţa petrolului a crescut cu peste 27% de la începutul lunii martie, pe măsură ce invazia rusă a Ucrainei s-a intensificat, iar Statele Unite şi alte ţări au aplicat mai multe sancţiuni menite să paralizeze economia rusă. Aceste lucruri au schimbat pieţele energetice, deoarece Rusia este cel mai mare exportator de ţiţei şi de produse rafinate din lume. Preşedintele american Joe Biden a anunţat marţi interzicerea importurilor de petrol şi alte forme de carburanţi din Rusia, în timp ce Marea Britanie a declarat că va elimina treptat importurile de petrol şi produse petroliere ruseşti. Preţul ţiţeiului Brent pentru luna mai a crescut cu 8,06 dolari, sau cu 6,5%, până la 131,27 dolari pe baril până la ora 17:09 GMT (19:00 ora României). Cotaţia petrolului american pentru livrare în aprilie a crescut cu 7,54 dolari sau cu 6,3%, la 126,94 dolari pe baril. Chiar dacă Statele Unite importă foarte puţin petrol din Rusia, interdicţia este ”o altă sursă de pierdere a aprovizionării”, a spus Matt Smith, analist principal de petrol la Kpler. ”Este încă o escaladare într-o serie de evenimente care au împins în sus preţurile ţiţeiului şi ale produselor”, a spus el. Interdicţiile de import ar putea duce la creşterea preţurilor petrolului la nivel mondial la 200 de dolari pe baril, au spus analiştii de la compania de consultanţă Rystad Energy din Oslo. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].