Comuna Dumbrăveni, din Constanța, cu doar 400 de locuitori, unde neajunsurile sunt multe, va avea site de 100.000 de euro. „Mi-a spus că-mi va lăsa primăria cheală”, spune noul primar. 

Primăria din Dumbrăveni, comuna din județul Constanța cu cei mai puțini locuitori, în jur de 400, va plăti pentru achiziția unei licențe (site web)  440.800 RON (fără TVA), echivalentul a 100.000 de euro.

Obiectivul general la care contribuie prezenta achiziție este asigurarea infrastructurii TIC, respectiv creșterea calității și transparenței procesului administrativ la nivelul comunei, prin continuarea implementării de măsuri de simplificare a procedurilor administrative și reducere a birocrației pentru cetățeni, atât din perspectiva back-office (adaptarea procedurilor interne de lucru, digitalizarea arhivelor), cât și front-office pentru serviciile publice furnizate aferente competențelor partajate ale administrației publice locale.

Se dorește implementarea unor măsuri de simplificare pentru cetățeni, în corespondență cu Planul integrat pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetățenilor din perspectiva front-office, dar și back-office prin introducerea unor soluții aplicative noi și integrarea cu cele existente, în scopul digitalizării fluxurilor de lucru, pentru reducerea timpului de procesare a cererilor cetățenilor și asigurarea accesului online la serviciile publice gestionate de comună din domeniile de interes.

Se dorește achiziționarea de licențe pentru următoarele aplicații informatice, cu funcționalitățile generale descrise în Caietul de sarcini:

1. „Aplicație informatică pentru transferarea și desfășurarea procesului de audiențe în mediul on-line”2. „Aplicație informatică pentru digitalizarea procesului de consultare publică/ referendum local, prin utilizarea votului electronic”3. „Aplicație informatică pentru digitalizarea procesului de petiționare prin completarea, depunerea, urmărirea și înregistrarea formularelor în format electronic”4. „Aplicație informatică pentru gestionarea digitală a Sistemului de Control Intern Managerial”5. „Aplicație pentru digitalizarea proceselor de emitere și adoptare a actelor administrative, în speță Hotărârile Consiliului Local și Dispozițiile primarului, de la inițiativă până la publicarea în Monitorul Oficial Local, inclusiv posibilitatea efectuării direct în aplicație a controlului de legalitate exercitat de către Instituția Prefectului”6. „Aplicație informatică pentru Registratura electronică ce să conțină, integreze și gestioneze registrele de evidență prevăzute în diversele acte normative privind activitatea administrației publice locale”7. „Aplicație informatică pentru comunicarea cu cetățenii prin intermediul SMS și E-mail”8. „Aplicație informatică pentru gestionarea trasabilității și termenelor certificatelor informative de urbanism și al autorizației de construire”9. Sistem de planificare online – tip site web care permite programarea on-line a cetățenilor la diverse ghișee10. Ghișeu unic pentru mediul de afaceri11. Site-web

Firma care a câștigat licitația, abonată la banii publici

Marele câștigător al licitației este firma Big Media Relații Publice SRL, abonată la banii publici. Societatea a mai câștigat contracte similare și la Primăria Siliștea, dar și în Tulcea, în comunele Carcaliu, Bărăganu, Stejaru, Casimcea și Topolog.

Noul primar: „Mi-a spus că-mi lasă primăria cheală”

Primarul ales la alegerile din 9 iunie, nu vede cu ochi buni achiziția. Luminița Șandru în critică pe primarul în funcție, Stelian Clinciu, PSD, și spune că a fost atenționată de cel din urmă că-i va lăsa primăria cheală. „Nu știu de existența acestui proiect, dar fostul edil mi-a transmis că va lăsa primăria cheală până la venirea mea.”

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here