Schell Robert Adrian, împreună cu şefa serviciului contabilitate din primărie şi trei administratori ai unor firme, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. 

Potrivit sursei citate, încă din octombrie 2018, edilul şi contabila şefă din subordinea sa ar fi solicitat în mod ilegal sume defalcate din TVA, folosind documente şi date false emise de o societate, pretins furnizor de servicii şi lucrări în relaţia cu oraşul Brezoi, dar şi existenţa unor obligaţii de plată ale oraşului Brezoi către această societate comercială.

“În luna octombrie 2018, inculpaţii Schell Robert Adrian, în calitate de primar al oraşului Brezoi/ordonator de credite, şi Berbece Rodica, în calitate de şef serviciu contabilitate la Primăria oraşului Brezoi, cu încălcarea mai multor dispoziţii legale, în scopul obţinerii fără drept de la bugetul de stat a unor sume defalcate din TVA, au întocmit cererile pentru solicitarea de sume defalcate din TVA, cu ajutorul inculpatului C.M.M., administrator al unei societăţi comerciale, societate pretins a fi furnizor de bunuri, servicii şi lucrări al oraşului Brezoi. Cererile au fost folosite şi prezentate la A.J.F.P. Vâlcea împreună cu mai multe documente şi date false ce atestau în mod nereal calitatea de furnizor către oraşul Brezoi a societăţii comerciale administrate de inculpatul C.M.M., precum şi existenţa unor obligaţii de plată ale oraşului Brezoi către această societate comercială, cu consecinţa obţinerii în mod nelegal de la bugetul de stat a sumei de 590.350 lei, în baza a două decizii ale A.J.F.P. Vâlcea”, se arată în comunicatul de presă, transmis vineri de procurorii vâlceni.

Ancheta a relevat şi că “în perioada 2015-2020, inculpaţii Schell Robert Adrian şi Berbece Rodica, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi cu complicitatea reprezentanţilor legali ai mai multor societăţi comerciale, inclusiv a inculpaţilor M.I. şi P.D., în derularea mai multor contracte de achiziţie publică, au efectuat mai multe plăţi nelegale, nedatorate, fără bază legală şi fără a avea legătură cu activitatea Primăriei oraşului Brezoi, în favoarea a patru societăţi comerciale, obţinând un folos necuvenit acestor societăţi de aceeaşi valoare şi cauzând o pagubă oraşului Brezoi în sumă de 859.367 lei”.

De asemenea, procurorii susţin că, în perioada noiembrie 2015- iulie 2021, edilul, cu ajutorul angajatei primăriei pe care o conduce, ar fi efectuat plăţi ilegale către fiu său, “care nu este/nu a fost angajat al Primăriei oraşului Brezoi”, în total fiind realizate “67 de plăţi nelegale, nedatorate, cu titlu de “drepturi salariale”, în valoare totală de 213.056 lei, fără a avea la bază un temei legal/angajament legal/document legal justificativ, cauzând o pagubă oraşului Brezoi şi totodată obţinând un folos necuvenit fiului inculpatului de aceeaşi valoare”.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here