Primarul Timișoarei se confruntă cu probleme grave pe final de mandat. Curtea de Conturi a descoperit un haos financiar de nedescris, dar și decontări fictive de 1,5 milioane de lei. 

Inspectorii Curţii de Conturi au finalizat auditul financiar la Primăria Timişoara şi la instituţiile din subordine, iar raportul este dezastruos pentru administraţia Fritz.

 

Verificările au vizat situaţiile financiare din anul 2022 şi au scos la iveală nenumărate erori care au impactat bugetul local.

Printre acestea se numără şi decontarea unor lucrări fictive, în valoare de peste 1,5 milioane de lei, la Liceul Lenau şi la Cinema Studio.

 

“Au fost acceptate la plată și decontate cheltuieli reprezentând lucrări aferente structurii de rezistență, respectiv cantitatea de 227 de tone armătură înscrisă în situațiile de lucrări și nepusă, în fapt, în operă la obiectivului de investiții: „Construire Corp 2 al Liceului Teoretic Nikolaus Lenau pentru Școala Gimnazială Nikolaus Lenau”, respectiv cantitatea de 45,7 tone armătură înscrisă în situațiile de lucrări și nepusă, în operă, la obiectivul „Reabilitare Imobil Cinematograf Studio”.  În concluzie, se reține prejudicierea bugetului local cu suma de 1.610.226 lei cu nerespectarea principiului unei bune gestiuni economico – financiare în utilizarea fondurilor publice ale bugetului local”, se arată în raportul de audit al Curţii de Conturi.

 

Bani necuveniţi a încasat şi firma care a reabilitat strada Mareşal Prezan, mai exact peste 600.000 de lei.

 

Însă, pe ultima sută de metri, administraţia Fritz a cerut banii înapoi, însă fără penalităţi.

 

Tocmai de aceea, inspectorii Curţii de Conturi au trasat o serie de măsuri care trebuie luate în acest caz.

 

“Stabilirea și recuperarea dobânzilor penalizatoare, datorate de STRABAG SA în cadrul obiectivului de investiții „Modernizare și extindere la 4 benzi strada Mareșal C-tin Prezan (Lidia)-Venus, pentru plata necuvenită a sumei de 610.799 lei”, le-au recomandat inspectorii Curţii de Conturi, reprezentanţilor Primăriei Timişoara.

 

Nereguli au fost descoperite în ceea ce priveşte 64 de investiţii finalizate, în valoare de peste 100 de milioane de lei, care apar în documentele contabile, ca fiind în lucru.

 

De asemenea, inspectorii Curţii de Conturi au descoperit că angajaţii Primăriei au închis ochii în momentul în care au expirat contractele de închirere, pentru terenurile pe care funcţionează două benzinării din oraş.

 

Astfel că, luni bune, bugetul local a fost prejudiciat de suma care trebuia plătită pentru folosirea terenului.

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here