Procesul micii recalculări ar putea fi blocat! Totul în condițiile în care angajații de la Arhivele Naționale amenință cu greva din cauza salariilor mici și a inechităților create în ultimii ani.
Aproximativ un milion de români beneficiază de mica recalculare, iar oamenii au nevoie de acele adeverințe care să ateste că au beneficiat de venituri nepermanente în perioada în care au lucrat. Însă, aceste adeverințe, aceste documente sunt eliberate de Arhivele Naționale de Stat sau de companiile private care au preluat arhivele, însă aici oamenii trebuie să plătească.
În cazul în care angajații de la Arhive intră în grevă generală, asta înseamnă că nu vor mai putea elibera adeverințele necesare pentru mica recalculare, iar procesul va fi blocat. Știm că luni angajații de la Arhive au făcut o grevă de avertisment și spuneau ei că dacă problemele lor nu vor fi rezolvate, ei bine atunci amenință cu o grevă generală. Procesul micii recalculări a început în luna septembrie anul acesta și se preconizează că se va finaliza în luna februarie anul viitor.