Un procuror din Iași a fost trimis în judecată pentru că a întreținut sexuale cu un minor. Acesta este acuzat că, în perioada 2015 – 2017, ar fi violat în repetate rânduri o minoră.  

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, județul Iaşi, a fost trimis în judecată pentru viol. Acesta este acuzat că, în perioada 2015 – 2017, ar fi violat în repetate rânduri o minoră. Pe care ar fi amenințat-o cu moartea, dacă va vorbi despre cele întâmplate.

 

Parchetul General a anunțat vineri trimiterea în judecată a unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, acuzat de viol.

 

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni pentru infracțiunea de viol”, au transmis vineri, 7 iunie, reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul unui comunicat.

Amănunte îngrozitoare din acest dosar: „Sub amenințarea permanentă”

Potrivit procurorilor, victima – minoră la momentul respectiv – ar fi fost dezbrăcată forțat și amenințată cu moartea, pentru a întreține raporturi sexuale cu suspectul din acest caz. Faptele s-ar fi petrecut atât într-un apartament din municipiul Iași, cât și într-un autoturism, condus în locuri izolate din oraș.

 

„Din probatoriul administrat a rezultat următoarea situație de fapt:

În perioada septembrie 2015-iunie 2017, inculpatul a constrâns persoana vătămată prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și prin amenințarea cu moartea, să întrețină raporturi sexuale într-un apartament din municipiul Iași. De asemenea, prin amenințare, inculpatul a determinat persoana vătămată să întrețină raporturi sexuale pe bancheta din spate a autoturismului, pe care l-a condus în locuri izolate din oraș.

Din probele administrate, a reieșit că raporturile sexuale la care a fost constrânsă persoana vătămată au avut frecvența de unul sau două pe săptămână, de regulă în interiorul apartamentului și, de două ori, pe bancheta din spate a autoturismului, sub amenințarea permanentă că ceea ce i se întâmpla victimei era: „secretul lor ce trebuie să-l păstreze până în mormânt și dacă îl va divulga, va ajunge în mormânt în locul secretului”.

În rechizitoriu s-a reținut că inculpatul a acționat cu intenție directă, prevăzând și dorind producerea urmăririlor, constând în lezarea libertății și inviolabilității sexuale a victimei și cunoștea că, în perioada infracțiunii comise împotriva ei, persoana vătămată a avut vârsta cuprinsă între 15 ani și 17 ani”, se precizează în comunicatul Parchetului General.

Dosarul, trimis la Curtea de Apel

Dosarul va ajunge pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău. „Precizăm că dosarul a fost redeschis prin infirmarea de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 30 august 2023, a soluției de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Menționăm că dosarul va fi trimis spre competentă soluționare la Curtea de Apel Bacău”, mai anunță reprezentanții Parchetului General.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here