Procurorii au început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor în dosarul care vizează decesele a 17 pacienţi internaţi la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din București. Trei angajaţi au fost audiați, iar în spital a fost făcută o cercetare la faţa locului şi s-au cerut documente.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti informează, vineri, că în cursul zilei au fost audiaţi trei martori – angajaţi ai spitalului, fiind totodată obţinute documentele medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei A.T.I. în perioada 4-7 aprilie 2024 (17 pacienţi), precum şi alte înscrisuri”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Parchet.
Procurorii precizează că în perioada următoare vor fi examinate documentele obţinute şi vor fi audiaţi alţi martori. Surse judiciare au menţionat că audierile în acest dosar vor fi reluate săptămâna viitoare, luni. Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Bucureşti, după ce un asistemt medical a sesizat că 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament. De asemenea, directorul de îngrijiri a acuzat că este împiedicat să-şi desfăşoare activitatea. Conducerea Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Capitală a deschis o anchetă internă după acuzaţiile că 20 de pacienţi internaţi la Terapie Intensivă au murit, în decurs de patru zile, din cauză că unii dintre medici ar fi dispus scăderea dozei de noradrenalină administrată celor care nevoie de acest medicament.
Cercetările s-au declanșat după ce un angajat al Spitalului ”Sf. Pantelimon” a sesizat procurorii, în 11 aprilie, cu privire la faptul că, ”în perioada 4-7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (A.T.I.) a spitalului ar fi decedat cca. 20 de pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale”.