După aproape un an și jumătate de la accidentul tragic din stațiunea 2 Mai, în care doi tineri și-au pierdut viața, procesul intentat lui Vlad Pascu ar putea ajunge astăzi la final. Judecătoria Mangalia este așteptată să pronunțe sentința în acest caz. Procurorii au cerut 10 ani și jumătate de închisoare pentru Vlad Pascu.
Parchetul cere pedeapsa maximă posibilă pentru Vlad Pascu. La termenul de vineri al procesului, procurorii au cerut o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani, 6 luni si 20 zile pentru Vlad Pascu, potrivit avocatului Adrian Cuculis, care reprezintă familiile victimelor.
Vlad Pascu, inculpatul în acest dosar, a fost adus la ședința de judecată direct de la Penitenciarul Poarta Albă. Acesta a fost prezent fizic în sala de judecată. La proces au fost și părinții victimelor, care speră ca justiția să facă dreptate pentru pierderile ireparabile suferite.
Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 2 mai 2023, atunci când Vlad Pascu, aflat la volanul unui autoturism, drogat, a pierdut controlul mașinii și a lovit mortal doi tineri aflați pe marginea drumului: Roberta și Sebastian.
La ultimul termen din proces, care a avut loc în decembrie, i s-a schimbat încadrarea juridică a uneia dintre fapte, din vătămare corporală din culpă în vătămare corporală cu circumstanțe agravante.
La ședința de judecată de astăzi, avocații ambelor părți își vor susține pledoariile finale în fața judecătorilor, urmând ca magistrații să pronunțe sentința sau să amâne pronunțarea.