Profitul operational al OTP Bank România a scăzut cu 24% în 2021, la 123 milioane lei, de la 163 milioane lei în anul 2020, în timp ce venitul net din dobânzi a crescut cu 10%, ajungând la un total de 498 milioane lei. ”Profitul operaţional din 2021 a atins 123 milioane lei, într-o tendinţă descrescătoare faţă de anul precedent, în special din cauza creşterii cheltuielilor operaţionale cu 18%. Cea mai mare parte a acestor costuri provine din strategia de dezvoltare a băncii, lansată în 2019, susţinută de majorarea cheltuielilor cu personalul în urma creşterii cu 8%, faţă de anul trecut, a numărului mediu de angajaţi, precum şi din creşterile salariale”, anunţă banca. De asemenea, OTP Bank România a înregistrat un profit după impozitare de 58 milioane lei, pe parcursul lui 2021, peste dublul rezultatului raportat în anul precedent. “Rezultatele din 2021 sunt o imagine clară a nivelului nostru de dezvoltare. Urmăm călătoria începută în 2019, care pas cu pas ne aduce mai aproape de obiectivul nostru de poziţionare pe piaţă. Pe măsură ce cuantificăm operaţiunile, observăm creşterea cotei de piaţă şi rezultatele pozitive înregistrate la finalul anului, când atât activităţile de creditare cât şi cele de economisire au crescut accelerat, cu două cifre. Prin urmare, abordarea noastră de a răspunde nevoilor clienţilor şi de a le oferi instrumente bancare utile şi bine concepute îşi dovedeşte eficienţa şi ne ajută să construim o relaţie şi mai strânsă cu aceştia. Pe măsură ce punem în aplicare principalele noastre programe de investiţii şi de dezvoltare, cifrele indică în mod clar o creştere constantă a costurilor de operare şi, cel mai important, acest lucru se întâmplă pe măsură ce ne mărim constant echipa. Aceste investiţii reprezintă fundaţia unor noi creşteri, pe viitor. Astfel, vom urma aceeaşi strategie anul acesta şi vom finanţa economia şi afacerile locale, atenuând, cât mai mult posibil, costurile de finanţare în creştere pentru clienţii noştri, şi continuând dezvoltarea digitală şi extinderea reţelei, la nivel naţional”, a declarat Gyula Fatér, CEO al OTP Bank România. Venitul net din dobânzi a crescut cu 10%, ajungând la un total de 498 milioane lei. Dinamica a fost susţinută de creşterea semnificativă de 21% a volumelor de credite performante, în timp ce performanţa a fost atenuată de o uşoară reducere a marjelor nete de dobândă. În 2021, costul total al riscului a fost de -46 milioane lei. Scăderea de 68% survenită faţă de anul anterior a rezultat din costul mai mic al riscului de credit faţă de perioada de bază şi din eliberarea altor provizioane. În trimestrul al patrulea, provizioanele create pentru volumul mai mare al creditelor din stadiul 2 şi stadiul 3 au dus la costuri de risc de credit de -10 milioane lei. Pe cealaltă linie de costuri de risc, au fost eliberate provizioane de 25 milioane de lei, majoritatea fiind provenite din litigii. ”Volumul creditelor performante a crescut cu 21% în 2021, faţă de anul anterior, şi cu 4% faţă de trimestrul precedent din 2021, fiind susţinute de creşteri în toate domeniile de activitate. În primul rând, creditele ipotecare au crescut cu 25% faţă de anul precedent şi cu 7% faţă de trimestrul al patrulea, în timp ce în trimestrul al treilea au fost introduse noi definiţii pentru clasificarea creditelor acordate către IMM-uri şi zona corporate. În consecinţă, anumite expuneri au fost reclasificate între cele două categorii”, arată banca. Volumul depozitelor a crescut cu 17%, comparativ cu 2020. În ciuda acestei creşteri de succes a depozitelor, raportul credite – depozite s-a majorat cu 4 puncte ptocentuale faţă de anul anterior, ajungând la 118%. Conform standardelor de raportare locale, activele băncii au atins nivelul de 18,5 miliarde lei, în creştere cu 24% faţă de nivelul consemnat în 2020. Rata de adecvare a capitalului băncii rămâne la un nivel confortabil de 22,54% (+222 bps de la an), ca urmare a majorării capitalului de 200 milioane lei primită de la grup, în decembrie 2021. În 2021, OTP Group a înregistrat un profit net consolidat ajustat de 456 miliarde forinţi (6,266 miliarde lei), iar profitul contabil a fost de 497 miliarde forinţi (6,821 miliarde lei). Subsidiarele care au contribuit cel mai mult la acest volum sunt OTP Core din Ungaria (213 miliarde forinţi/ 2,928 miliarde lei), DSK Bank din Bulgaria (77 miliarde forinţi/ 1,054 miliarde lei), Croaţia (33 miliarde forinţi/ 459 milioane lei), Ucraina (39 miliarde forinţi/ 536 milioane lei), Rusia (38 miliarde forinţi/ 516 milioane lei), Serbia (32 miliarde forinţi/ 441 milioane lei), OTP Slovenia (17 miliade forinţi / 231 milioane lei), Muntenegru (4 miliarde forinţi/ 57 milioane lei), Moldova (6 miliarde forinţi/ 80 milioane lei) şi subsidiara din Albania (6 miliarde forinţi/ 76 milioane lei). OTP Bank România este subsidiara OTP Group, o bancă universală cu o prezenţă în Europa Centrală şi de Est, care oferă soluţii financiare complete, fiind activă atât în segmentul retail, cât şi corporate. Banca ocupă locul 9, după active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, potrivit ultimelor date BNR. În România, membrii Grupului OTP sunt: OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors şi Fundaţia OTP Bank România. OTP Group are peste 70 de ani de activitate în sectorul financiar din Europa Centrală şi de Est, în timp ce subsidiara din România a acumulat 16 ani de prezenţă de piaţa locală. Are 40.000 de angajaţi şi aproape 16,3 milioane de clienţi din 11 ţări. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].