Astăzi, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, cu precădere din orele amiezii, în cea mai mare parte a țării. În sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, local în Maramureș, precum și la munte, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și descărcări electrice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
În restul tarii astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse, ziua în nord-vest, unde și nebulozitatea va persista, iar seara și noaptea, temporar, în sud-est.
Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea continentală și sudul Moldovei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, dar în celelalte regiuni valorile termice vor marca o scădere semnificativă.
Maximele se vor situa între 21…22 de grade în Dealurile de Vest și în jurul a 37 de grade în Câmpia Română.
În București, canicula și disconfortul termic ridicat vor persista, iar din orele serii gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere. Cerul va fi variabil până spre seară, apoi înnorările se vor accentua, vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, averse, descărcări electrice și grindină. Temperatura maximă va fi de 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
La munte, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, cu precădere din orele amiezii. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă în estul Carpaților Meridionali și sudul Carpaților Orientali, iar în restul masivelor vor marca o scădere.
La mare, vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 30 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 25…26 de grade.