Valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va avea înnorări la începutul zilei în cea mai mare parte a teritoriului, iar seara şi mai ales în prima parte a nopţii va deveni variabil în sud şi sud-est.  

Meteorologii anunță ploi în Maramureş şi local în Transilvania şi Crişana şi doar ploi sau burniţă izolat în celelalte regiuni. La munte vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini mai mari de 1400 m trecător va ninge slab. Izolat vor fi condiţii de polei, cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime vor fi între 1 şi 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 2 grade. Ceața își va face simțită prezența dimineaţa mai ales în est, sud-est şi parţial în centru, iar noaptea şi în celelalte zone.

Va fi mai cald decât este normal pentru această perioadă a anului și în Capitală. Cerul va avea unele înnorări la începutul zilei când vor fi condiţii pentru ploi slabe, dar seara şi în prima parte a nopţii va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de -3…-1 grad. Ceața își va face simțită prezența.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here