Prognoza pentru sâmbătă, 29 iunie, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) ne avertizează că vom avea o vreme cu temperaturi peste medie, în special în regiunile sudice.
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au anunțat că și azi va fi o zi caniculară, cu temperaturi extrem de ridicate în sudul țării și în vest. Mai mult, aceștia avertizează că vremea se va încălzi și mai mult sâmbătă, devenind local caniculară, cu un disconfort termic ridicat în zonele din vest și sud, în special în regiunile de câmpie.
Pragul critic de 80 de unități al Indicelui Temperatură-Umezeală (ITU) va fi atins. Administrația Națională de Meteorologie a avertizat că în zona sud-vestică a țării vor fi precipitații locale abundente, în timp ce în regiunile nordice va fi deficit de precipitații.
Temperaturile maxime se vor încadra între 23-30 de grade pe litoral, iar 37 de grade în zona de câmpie din Oltenia și Muntenia. Noaptea va fi local tropicală, cu minime termice cuprinse în general între 13 și 22 de grade.
Cerul va fi variabil și doar pe spații mici vor fi averse și descărcări electrice după-amiaza îndeosebi la munte, iar seara și la începutul nopții în extremitatea de vest a țării. Vântul va sufla slab și moderat.
Pentru București,. meteorologii anunță o vreme călduroasă, ușor caniculară cu disconfort termic ridicat și un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi între 36-37 de grade, iar minima va fi între 18 și 21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
NIci duminică vremea nu se arată mai indulgentă în ceea ce privește temperaturile ridicate. Specialiștii în meteorologie prezic că va fi o zi la fel de caniculară în sud, cu un disconfort termic ridicat în vest și sud. Temperaturile vor varia între 28-30 de grade pe litoral, în nord-vest și în zonele depresionare din centrul țării, până la aproximativ 35 de grade în Câmpia Română.
Vor fi temporar cu înnorări, averse şi descărcări electrice, după-amiaza şi seara, local în Maramureş, Crişana, vestul şi nordul Transilvaniei, potrivit ANM.