Vremea în țară va fi predominant frumoasă, în mijlocul primăverii, temperaturile vor ajunge la aproape 30 de grade.  

Prognoza meteo 8 aprilie 2024. La noapte, în ţară, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor situa între 3 şi 13 grade, cu valori mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, pânã spre -2 grade. Se va forma ceaţã, pe arii restrânse în sud-est şi izolat în centru.

În Bucureşti, cerul va fi mai mult senin, dar în a doua parte a intervalului vor fi condiţii de ceaţã în zona preorãşeneascã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 6…9 grade.

În ţară, vremea va fi predominant frumoasã şi mult mai caldã decât în mod obişnuit la aceastã datã. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, cu precãdere în sud şi sud-est, dar va deveni mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în sudul Banatului.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 19 şi 26 de grade, iar cele minime vor fi de la 0…2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali pânã la 14…15 grade în Dealurile de Vest. Izolat vor fi condiţii de ceaţã dimineaţa şi noaptea.

În Bucureşti, vremea va fi frumoasã şi mai caldã decât în mod obişnuit pentru prima decadã a lunii aprilie. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul a 23 de grade, iar cea minimã va fi de 7…10 grade.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here