Vremea va fi caniculară în Capitală duminică și luni, iar luni seară cresc apariției instabilității atmosferice, fiind posibile averse torențiale și rafale de vânt, a transmis Administrația Națională de Meteorologie în prognoza specială pentru București. 

De duminică dimineață și până luni dimineață, vremea va deveni caniculară, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități, condiții în care disconfortul termic va fi accentuat.

Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 17…20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

De luni dimineață și până marți dimineațăv remea se va menține caniculară și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară și la începutul nopții când va crește probabilitatea pentru perioade cu manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade Celsius.

Canicula REVINE. Cod galben de temperaturi ridicate în 12 judeţe şi Bucureşti, duminică şi luni – HARTA 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here